Oct 27, 2009

Muse s-a abonat la “Twilight” saga

Succesul înregistrat cu melodia “Supermassive Black Hole”, piesă care face parte din coloana sonoră a primului film din seria cu vampiri, ar putea fi doar unul dintre motivele pentru care Muse continuă colaborarea cu Stephenie Meyer.
Muse
“Twilight” este fără doar şi poate una dintre cele mai cunoscute serii de carte în rândul adolescenţilor moderni, astfel că succesul fulminant de care s-a bucurat şi prima ecranizare nu a mai mirat pe nimeni. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu trupele aflate pe coloana sonoră a filmului “Twilight”.
Paramore a urcat pe primele poziţii în topurile din întreaga lume cu melodia “Decode”, iar Muse a câştigat alte câteva zeci de fani datorită piesei “Supermassive Black Hole”.
“Nu mai este un secret că Stephenie Meyer ne iubeşte, iar noi suntem încântaţi să colaborăm cu ea în continuare”, a declarat Dominic Howard, bateristul trupei Muse.
Acesta a mai spus că pentru “New Moon”, a doua ecranizare a seriei, înregistrează o nouă piesă, “I Belong To You”.
“Acum că s-a declanşat toată nebunia asta cu vampiri, cred că muzica noastră a câştigat un altfel de public şi acest lucru nu poate decât să ne bucure”, a adăugat Haward.
Melodia inclusă pe coloana sonoră din “New Moon” a fost iniţial o baladă cântată la pian, însă regizorul filmului a dorit o variantă modificată, aşa că Muse a intrat din nou în studioul de înregistrare.
Lansarea filmului care continuă seria “Twilight” va avea loc pe 20 noiembrie, iar la eveniment va lua parte şi trupa Muse.

Sursa

No comments:

Post a Comment